Un conac cu 40 de camere stă în amorțire la umbra stejarilor de pe Sărărie. Strănepotul își amintește oftând de averea familiei. Cofetăria „Vlădescu”, de la Fundație, era celebră în țară, fiind furnizoare a Casei Regale. Străbunicul a murit după ce i-au confiscat tot, rușii furând chiar și cuptoarele pentru prăjituri, iar bunicul a stat 10 ani la Canal. Conacul din apropiere de Bolta Rece, retrocedat după 2000, e un vestigiu al unei vieți bogate, stinse în amărăciune.
La câțiva metri de Bolta Rece, pe strada Eminescu nr.7, ascunsă de ochii lumii și datorită vegetației bogate, se află domeniul celui mai cunoscut cofetar al Iașului, Constantin Vlădescu, unul dintre furnizorii Casei Regale din perioada interbelică. Intrarea în imobil este somptuoasă, de strajă stând drept, un stejar secular, declarat monument al naturii. Acum, moștenitorii celebrului personaj locuiesc în cele trei corpuri imense de clădire, strategic construite pe o suprafață de aproape 3.000 de metri pătrați de teren, în total, fiind amenajate aproape 40 de camere.
În exclusivitate pentru 7EST, Vasile Vlădescu, moștenitor al familiei cofetarului, a relatat povestea străbunicului și a oferit detalii interesante despre istoria clădirii, puțin știută de publicul larg.
A făcut bani cu oile
Constantin Vlădescu, născut în 1887, avea, în preajma Primului Război Mondial, afaceri importante în Câmpulung Muscel, acolo unde deținea stâne mari de oi. Ulterior, a vândut tot și s-a mutat la Iași. „La Câmpulung se ocupa de oierit. La Iași, când s-a mutat a cunoscut-o pe soția sa, Elisbeta Kissauer, de origine germană. Din uniunea celor doi au rezultat șapte copii, printre care, și bunicul meu, Eugen. Pe atunci, era la modă să te muți la oraș ca să devii burghez. Atunci, strada actuală se numea Dâmbu. Străbunicul a găsit aici două corpuri de clădire pe care le-a cumpărat. În 1920 a reabilitat clădirile și a construit-o pe cea principală. Acum, sunt trei corpuri de clădire, cel mai mare fiind corpul A”, a spus Vasile Vlădescu.
Bunicul Eugen Vlădescu s-a angajat ca simplu cofetar în 1965, după 10 ani de pușcărie comunistă
Case pentru toți angajații
Ușor, ușor, Constantin Vlădescu a deschis o cofetărie ce-i purta numele în interiorul Jockey Club, pe actualul amplasament al Casei de Cultură a Studenților. Între cele două războaie mondiale, Jockey Club găzduia cofetăria lui Vlădescu, un cazinou și restaurantul Corso, unde se putea asculta jazz. În aceeași perioadă, vizavi de Jockey Club se construise și clădirea Fundațiunii Universitare ”Regele Ferdinand I”, actuala Bibliotecă Centrală.
„Afacerea cu cofetăria a prosperat și a devenit furnizorul Casei Regale. Vindea ciocolată, prăjituri, produse de patiserie, caramele, fondantă. Formele de ciocolată erau aduse din Germania. Erau în formă de scoică, cu scris, diferite modele. În corpurile de casă amintite locuiau angajații străbunicului, de la avocați până la cofetari, meseriași, mecanici. El avea și mașini și trăsuri. Garajele încă sunt în picioare. Domeniul era păzit de un portar care era de serviciu tot timpul. Era ca o mică insulă. În corpul C ținea cuptoarele, unde era și un beci imens. Cuptoarele au dispărut, au fost luate de ruși, după Al Doilea Război Mondial. Străbunicul a murit în 1954, după ce comuniștii îi confiscaseră tot”, a mai spus moștenitorul omului de afaceri.
Corpul A al conacului, străjuit de un stejar monument al naturii
Studii de cofetar, la Berlin
După ce afacerea a devenit un brand al Iașului, Elisabeta Kissauer, îl trimite pe Eugen, unul dintre băieții rezultați din căsătoria cu Vlădescu, tocmai la Berlin, pentru a absolvi școala de cofetar.
Dar timpurile nu i-au mai permis să ducă mai departe tradiția familiei. „Bunicul meu, Eugen, s-a născut în 1907. Elisabeta l-a trimis la Berlin, la studii, în 1940. În contextul conflictului mondial, bunicul meu s-a înrolat în Marina Română și a luptat alături de germani. Spre sfârșitul războiului a dezertat și a venit la Iași. Când au ajuns aici trupele sovietice, Eugen a fost trecut pe lista neagră. A fost căutat peste tot. Familia avea o casă în împrejurimile Iașului unde s-a ascuns. Era cât pe ce să fie prins de ruși, dar a scăpat. Neavând altă soluție, s-a predat românilor. A fost dus la București și ținut în arest până la terminarea războiului. În 1948 a fost condamnat la 10 de închisoare, la Poarta Albă, pentru dezertare și pentru că avea origine nesănătoasă”, mai povestește Vasile.
Corpul B, de la stradă
Naționalizarea i-a distrus
După naționalizarea forțată făcută de regimul comunișt, neamul Vlădescu nu și-a mai găsit liniștea. Eugen Vlădescu, după ce a ieșit din pușcărie, s-a angajat ca simplu cofetar, meseria pe care o știa cel mai bine. „După 1965, bunicul meu a fost angajat cofetar la Laboratorul de Cofetărie din Păcurari. A ieșit la pensie în 1978. Cât a fost încarcerat, s-a născut tatăl meu, Gheorghe Vlădescu. Așa au fost vremurile atunci”, a mai spus urmașul Vlădeștilor.
Citește și ELECTRA, 25 de ani: Spiritul Berdan, unic în mediul de afaceri
Domeniul este împărțit de nepoți
În acest moment, cele trei corpuri de clădire sunt moștenite în felul următor: clădirea impozantă, cunoscută sub denumirea Corpul A, este deținută de Eugenia Arnăutu, fiica lui Eugen Vlădescu, Corpul B de Vasile Vlădescu și mama sa, nora lui lui Eugen Vlădescu, iar corpul C, de Rodica Colbu, tot fiica lui Eugen Vlădescu. Domeniul de pe strada Eminescu a fost recuperat târziu, la mulți ani de la căderea comunismului, retrocedarea făcându-se după anul 2000. Procedura nu a fost lipsită de scandal, mai mulți moștenitori reclamând câte o parte din moștenirea celebrului om de afaceri.
Ultimul moștenitor al familiei, Vasile Vlădescu
Strănepotul e pictor în restaurări
Vasile Vlădescu, în vârstă de 43 de ani, este absolvent al Facultății de Arte Plastice din Iași. Este pictor și se ocupă și de lucrări de restaurare. În timpul liber, are și alte ocupații artistice, cum ar fi cea de ”muzicuționist amator”, așa cum îi place să o numească.
În final, legat de amintirea străbunicului, Vasile regretă un obiect care nu se mai găsește în moștenirea familiei. ”Străbunicul meu a donat Bisericii Sf. Teodor un candelabru superb, din cristal. Îmi pare rău, că nu mai știu ce s-a întâmplat cu el. În biserică este altceva acum. Am înțeles că este depozitat pe undeva, dar nimic clar”, a încheiat moștenitorul familiei Vlădescu.
