
Se ajută de viteza de comunicare a Internetului pentru a aduce educaţie în viaţa celor condamnaţi la întuneric. Părintele Dan Damaschin de la Spitalul “Cuza Vodă” a pus la cale un nou proiect de sprijinire a copiilor din familii nevoiaşe. Cei cu inimă bună şi ceva bani pot alege dintr-o listă copii pe care să-i ajute să înveţe. Preotul este un adevărat “ctitor” de proiecte sociale.
Preotul Dan Damaschin, de la Maternitatea „Cuza Vodă“, continuă să ajute copii ce provin din familii nevoiaşe. De această dată, este vorba despre un proiect extrem de ambiţios: sprijinirea a 400 de copii din 70 de familii ce locuiesc în cele mai sărace zone ale judeţului Iaşi.
„Dăruim speranţă“
Ideea proiectului este următoarea: cei interesaţi “adoptă” câte un copil sau mai mulţi, la distanţă. Asta înseamnă că îl/îi susţin financiar pentru o perioadă minimă de un an. Sumele şi perioada variază de la un „înger păzitor“ la altul, iar vârsta copiilor şi tinerilor „adoptaţi“ e între 1 şi 23 de ani. „În fiecare zi stau de vorbă cu femei care vin să nască la «Cuza Vodă» şi care au probleme. Aşa s-a ajuns la o listă de câteva sute de copii din Iaşi, dar şi din comunele din judeţ. E vorba de Lungani, Scânteia, Mironeasa, Trifeşti sau Roşcani. Sper să ajungem şi în zona Hârlăului. Vreau ca, până la începutul şcolii, să găsim donatori pentru toţi copii. Pe urmă, vrem să ajutăm copii şi din judeţele limitrofe Iaşului“, spune Dan Damaschin. Adaugă, râzând: „Proiectul a adunat deja aproape 100 de donatori. Sunt doar persoane fizice, apropiaţi de-ai mei, care nu prea au avut încotro şi au cedat rugăminţilor mele.“
Investiţie în viitor
Părintele Damaschin consideră că prin acest proiect va reuşi să le asigure un viitor copiilor care, în momentul de faţă, nu au nicio şansă să poată urma o şcoală. „Experienţa noastră, bogată în această zonă, ne-a învăţat că numai investind pe termen lung în educaţia şi bunăstarea copiilor putem cu adevărat să-i ajutăm să aibă un viitor mai bun. O lume educată este o lume mai bună, iar pentru copiii noştri educaţia este singura şansă de a trece barierele create de mediul în care se dezvoltă acum. Deşi învăţământul în România este gratuit şi obligatoriu, rata analfabetismului, abandonului şi mediocrităţii este încă foarte ridicată, exemplul părinţilor care nu au urmat nicio formă de învăţământ fiind copiat, mai departe, de către copii acestora, sărăcia fiind principala cauză“, precizează părintele.
Pe pagina de Facebook a părintelui Damaschin, cei interesaţi pot găsi lista cu copiii nevoiaşi, de unde pot alege să ajute unul sau mai mulţi copii.
„Banii vor fi investiţi exclusiv în educaţia şi viitorul copilului. Cei care ajută vor avea ocazia să urmărească modul cum progresează un copil aflat în nevoi“, spune preotul Damaschin.
Preotul Damaschin (mijloc, în sutană) într-o ipostază familiară pentru el
Alte proiecte ale părintelui
„Îngeri păzitori“ este doar unul dintre proiectele demarate de preotul Dan Damaschin. „Încercăm să ajutăm cât de mult putem. Avem proiectul «Grăuntele de muştar», prin care oferim sprijin copiilor din familii numeroase, cu situaţie financiara precară, la început de an şcolar. Centrul de ocrotire al mamelor şi al pruncilor Casa Vieţii – Sfânta Elena, aflat în construcţie, va dispune de 24 de locuinţe protejate pentru 48 de mame singure şi copiii lor. În toamnă, sperăm că primele mame, studente şi eleve aflate la studii în oraşul Iaşi, vor avea o casă a lor. Centrul medical FemClinic este un cabinet de consultaţii gratuite pentru femeile defavorizate, realizat în parteneriat cu asociaţia Primul Pas Iaşi. Proiectul «Naşterea pruncilor, cale de mântuire» este un program permanent de sprijin pentru mamele aflate în dificultate, identificate în cele două maternităţi din Iaşi. Prin proiectul «Familia, binecuvântarea lui Dumnezeu – Casele Speranţei» asigurăm materiale de construcţie şi bani pentru construirea şi refacerea locuinţelor pentru tinerii proveniţi din centrele de plasament, deveniţi părinţi. Un alt proiect este «Sărbătorile creştine, bucuria tuturor”, prin care ajutăm mai multe familii cu alimente, îmbrăcăminte şi articole de igienă, cu ocazia Sărbătorilor cele mai mari din an“, enumeră părintele.
Citește și Ca Melanie Trump: Victorel Lupu a citit un discurs PLAGIAT. „Probabil că finalul îmi aparţine”
Patru tipuri de adoptatori
DONATOR A - susţinătorul a cel puţin doi copii, cu donaţii lunare de cel puţin 200 lei. În cazul tinerilor de liceu şi facultate, suma creşte corespunzător cheltuielilor de cazare şi transport. Donatorul va avea acces la contul rezervat pe platforma electronică, cu informaţii actualizate şi imagini despre evoluţia copilului. În semn de recunoştinţă, va primi felicitări realizate de copii, cu ocazia celor două mari Sărbători de peste an, dar şi dovada progresului şi a rezultatelor şcolare.
DONATOR B - persoana care va susţine un singur copil şi va avea acces la platforma electronică, precum şi materialale realizate de copil.
DONATOR C - orice doritor care intenţionează să susţină, alături de alţi donatori, unul sau mai mulţi copii, cu o sumă de bani pe durata întregului program. Acesta va suporta jumătate sau un sfert din cheltuielile unui copil. Accesul la informaţii va fi limitat doar la cele despre evoluţia şcolară şi va primi din partea copilului felicitările ocazionale.
DONATOR D - orice persoană care doreşte să contribuie discret sau sporadic, financiar sau material (alimente, medicamente, haine, rechizite, jucării etc.) pentru copiii din program.
Preotul Damaschin a gândit în amănunt sistemul
Cum se cheltuie banii donaţi
Potrivit părintelui Damaschin, cheltuielile necesare pentru întreţinerea unui copil ,,adoptat” se împart astfel:
- copii 0-2 ani - 200 lei lunar (banii vor fi folosiţi pentru scutece, alimente şi, alături de alocaţie, vor fi investiţi în obiecte necesare familiei, animale domestice sau întreţinerea locuinţei);
- 3-15 ani (grupa mică-clasa a VIII-a) - 200 lei lunar (bani vor fi cheltuiţi pe şcolarizare, alimentaţie şi îmbrăcăminte);
- 16-18 ani (şcoli profesionale) - 200 lei lunar (bani vor fi cheltuiţi pe şcolarizare, alimentaţie şi îmbrăcăminte);
- 15-24 ani (elevi la liceu şi studenţi) - 400 lei (după caz, cazare, transport, alimentaţie şi cărţi).